Lichidul de răcire: ce face, ce tipuri există și când se schimbă
Rolul lui principal nu este răcirea — apa răcește mai bine. Rolul lui este să nu îți mănânce radiatorul, pompa și garniturile din interior.
Lichidul de răcire nu este apă colorată, iar rolul lui principal nici măcar nu este răcirea — apa transferă căldura mai bine. Rolul lui este să facă asta fără să corodeze aluminiul, fără să înghețe iarna și fără să fiarbă vara, plus să lubrifieze pompa de apă.
Ce face, de fapt
- Transfer termic — preia căldura de la motor și o cedează în radiator.
- Protecție anticorozivă — un motor conține aluminiu, fontă, cupru, alamă și cauciuc într-un circuit comun. Fără aditivi, coroziunea galvanică lucrează continuu.
- Punct de fierbere ridicat — împreună cu presiunea din sistem, permite temperaturi de lucru peste 100 de grade fără vaporizare.
- Protecție la îngheț — apa care îngheață în bloc îl crapă.
- Lubrifierea pompei de apă — garnitura ei depinde de aditivii din lichid.
Este, alături de ulei și de lichidul de frână, unul dintre cele trei fluide care apar în orice plan de întreținere serios. Aditivii se consumă în timp. Când se consumă, lichidul continuă să transfere căldură dar nu mai protejează — iar depunerile care apar înfundă radiatorul și blochează termostatul. De acolo până la o supraîncălzire este un pas scurt; ce faci atunci este în articolul despre supraîncălzire.
Tipurile, pe scurt
| Tehnologie | Bază de aditivare | Observații |
|---|---|---|
| Convențională (silicați, fosfați) | Anorganică | Tehnologie mai veche, durată de viață mai scurtă, întâlnită pe mașini mai vechi |
| Organică (acizi organici) | Organică | Durată de viață lungă, larg folosită pe mașinile moderne |
| Hibridă | Mixtă | Combină cele două abordări; cerută de unii producători |
Culoarea nu este un standard. Roșu, verde, albastru, roz — sunt coloranți aleși de producătorul lichidului, nu coduri de tehnologie. Două lichide de aceeași culoare pot fi incompatibile. Ce contează este specificația scrisă pe bidon și cerința din documentația mașinii.
De ce nu se amestecă
Pachetele de aditivi sunt chimii diferite, iar unele reacționează între ele. Rezultatele posibile merg de la anularea reciprocă a protecției anticorozive până la formarea unui gel care înfundă circuitul — o problemă mult mai scumpă decât lichidul.
Dacă nu știi ce este în sistem și trebuie să completezi de urgență, apa distilată este soluția temporară mai sigură decât un lichid necunoscut. Se corectează la atelier prin golire și umplere cu tipul corect.
Concentrat sau preamestecat
Concentratul se diluează cu apă demineralizată, în proporția indicată de producător pentru protecția la temperatura dorită. Preamestecatul se toarnă ca atare.
Două greșeli frecvente: diluarea cu apă de la robinet, care introduce minerale ce formează depuneri; și ideea că mai mult concentrat înseamnă mai multă protecție — peste o anumită proporție, capacitatea de transfer termic scade și protecția la îngheț nu mai crește.
Cum verifici
- Nivelul, în vasul de expansiune, între marcaje, cu motorul rece. Cald, sistemul e sub presiune și nivelul e fals crescut.
- Aspectul — limpede, de culoarea cu care a fost pus. Ruginiu, tulbure sau cu particule înseamnă că protecția s-a consumat.
- Urme uleioase la suprafață sau o emulsie gălbuie — pot indica trecerea uleiului în circuitul de răcire.
- Concentrația, cu un refractometru la atelier — spune direct până la ce temperatură protejează.
- Scurgeri — pete pe locul de parcare, depuneri albicioase în jurul furtunurilor și colierelor.
Când nivelul scade
Sistemul este închis. Un consum normal de lichid de răcire nu există; dacă nivelul scade, există o pierdere.
Pierderea externă se vede: furtun, colier, radiator, pompă, vasul însuși. Pierderea internă nu se vede pe jos și vine de regulă cu alte semne — fum alb persistent, emulsie pe bușonul de ulei, bule în vasul de expansiune cu motorul pornit, sau nivel care scade fără nicio urmă. Confirmarea se face la atelier, cu un test de gaze de ardere în lichid.
Cum se face schimbul corect
Golire, spălare dacă lichidul vechi era degradat, umplere cu tipul corect și — pasul cel mai des sărit — aerisirea sistemului. Aerul rămas în circuit produce puncte calde locale și o indicație de temperatură instabilă, chiar dacă nivelul din vas pare corect. Multe mașini au o procedură specifică de aerisire, cu supape dedicate.
Lichidul se schimbă și ca efect secundar al altor lucrări: la înlocuirea pompei de apă odată cu kitul de distribuție, sistemul se golește oricum. Verifică pe deviz că lichidul nou este de specificația corectă, nu un „antigel" generic — vezi ce trebuie să scrie pe deviz.
Vara și iarna
Amestecul corect protejează în ambele sensuri: ridică punctul de fierbere și coboară punctul de îngheț. Ideea că vara se poate merge pe apă este una dintre cele mai persistente și mai costisitoare din întreținerea auto — apa fierbe mai devreme, nu protejează anticoroziv, și lasă depuneri.
Verificarea sistemului de răcire este prima pe lista de verificări înainte de drum lung și una dintre puținele care contează efectiv în pregătirea mașinii pentru caniculă.
Ce înseamnă de fapt punctul de îngheț
Protecția la îngheț a unui amestec nu este o chestiune binară. Sub temperatura de protecție declarată, lichidul nu devine brusc gheață solidă: întâi formează cristale și devine păstos, ceea ce oprește circulația fără să crape imediat blocul. Mai jos, expansiunea la solidificare este cea care produce daunele grave.
Consecința practică este că un amestec prea slab se manifestă întâi ca supraîncălzire într-o dimineață foarte rece — motorul se încălzește, lichidul nu circulă — și abia apoi ca avarie. Verificarea se face cu refractometrul, în câteva secunde, la orice atelier.
Apa care se folosește la diluare
Apa de la robinet conține minerale care, la temperaturile din motor, se depun pe suprafețele de schimb termic. Efectul este același ca la un fierbător calcarizat: transfer termic redus exact acolo unde este nevoie de el.
Se folosește apă demineralizată sau distilată, în proporția indicată de producătorul lichidului. Alternativa fără discuție este lichidul preamestecat, la care proporția a fost deja stabilită.
Capacul vasului de expansiune
Este o piesă ieftină cu un rol pe care puțini îl bănuiesc: menține presiunea din sistem, iar presiunea este cea care ridică punctul de fierbere peste 100 de grade.
Un capac cu garnitura îmbătrânită sau cu supapa blocată deschis lasă presiunea să scadă, iar lichidul fierbe la o temperatură mai mică. Simptomul seamănă perfect cu o problemă mult mai gravă: pierderi de lichid și supraîncălzire fără cauză vizibilă.
Este una dintre primele piese de verificat la o supraîncălzire inexplicabilă, tocmai pentru că este ieftină și pentru că se testează simplu. Pașii de urmat în momentul evenimentului sunt în articolul despre supraîncălzire.
Radiatorul de habitaclu
Instalația de încălzire folosește același lichid: un mic radiator în spatele bordului, prin care trece lichidul cald. De aici două informații utile.
- Căldura slabă la bord, cu motorul cald, poate însemna aer în circuit, nivel scăzut sau radiator de habitaclu parțial înfundat cu depuneri — adică exact ce lasă în urmă un lichid cu aditivii consumați.
- Un miros dulceag în habitaclu și un film gras pe interiorul parbrizului indică o scurgere la radiatorul de habitaclu. Este o reparație laborioasă, pentru că accesul cere de regulă demontarea bordului.
Ambele sunt argumente pentru schimbul la interval: costul preventiv este lichidul, costul reactiv este manopera de demontare a bordului.
Verificarea concentrației și a stării lichidului durează câteva minute. Poți găsi un atelier în orașul tău și adăuga verificarea la o programare pe care o ai oricum.